Pentru a putea vorbi despre durerea sufletului ar trebui ca înainte de toate să stabilesc ce este aceasta. Prin ce diferă ea de durerea fizică şi ce o face mai specială? În primul rând lumea va fi interesată mai mult de cauzele şi modul de manifestare al reacţiilor ce au loc în interiorul sufletului lor decât să stea să analizeze motivul pentru care hazardul a hotărât ca respectivele persoane să simtă o durere fizică. Părerea mea e că durerea sufletului nu este nimic altceva decât reacţia personală pe care o resimţim fiecare în faţa unei imposibilităţi de a identifica fericirea. Totul se rezumă astfel la fericire. Şi totuşi de ce apelăm la această exprimare, durere a sufletului, când am putea spune mai simplu că suntem nefericiţi? Iată însă că totuşi pot face diferenţa... Nefericirea este o stare abstractă, căreia cu greu căreia cu greu i-am putea stabili nişte limite clare. Durerea sufletului însă ne macină, mănâncă din noi, ne taie forţa prin care ne ţinem pe picioare. Atunci când simţim aceasta ne pierdem pe noi înşine preţ de câteva clipe, oscilăm între raţiune şi sentiment, între claritate şi nebunie. Pentru că aşa cum trupul se zbate sub simţurile cărnii aşa şi sufletul este afectat de sfera sa de influenţă. Lumea consideră că simte această durere a sufletului prin nefericirea unei iubiri, prin moartea cuiva drag, prin orice altceva asemănător ce presupune un mare ataşament sentimental. E posibil să fie şi asta deşi cel mai probabil ne simţim scindaţi pentru că uităm să aruncăm o privire şi înspre interiorul nostru, să ne cunoaştem pe noi înşine, să recunoaştem că defapt nu există durere. Părerea mea actuală, a cuiva care a suferit destul de mult în trecut, este că toţi cei care se consideră neîndreptăţiţi (de către cine?) prin faptul că suferă sunt nişte proşti. Pentru că da, şi eu am fost. Nu pot însă să neg că există într-adevăr aceste durere şi că se resimte foarte puternic... Nu în ultimul rând... trebuie să o trăim cu toţii pentru a ne transforma. Nu este nimic nedrept în asta şi nu trebuie să ne revoltăm împotriva vieţilor ce le trăim, indiferent cât de mare ar fi durerea. Suferim pentru că este normal să suferim, la fel cum este normal să (pur şi simplu) trăim sau să iubim...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu